ISTORICUL ŞCOLII

MONOGRAFIA LICEULUI TEHNOLOGIC „HENRI COANDĂ” BUZĂU     
(extras)

Dezvoltarea căilor ferate din regatul României a adus cu sine şi rezolvarea unor probleme de ordin tehnic de către Ministerul Transporturilor, deoarece exploatarea şi întreţinerea liniilor ferate, a locomotivelor şi vagoanelor în stare perfectă pentru utilizare necesită pregătirea unui personal calificat.
Astfel s-au înfiinţat numeroase şcoli profesionale pentru pregătirea personalului specializat. Una dintre ele a fost şi Şcoala profesională Căi Ferate din Buzău, înfiinţată în 1914, care de-a lungul timpului a primit denumiri diferite.

2.1. Şcoala Profesională CFR – Buzău (1914-1947)

Şcoala Profesională CFR[1] – Buzău aparţinea de Direcţiunea princiară a Căilor Ferate Române[2] (prescurtat CFR). Denumirea acestui minister este schimbată după Primul Război Mondial în Ministerul Comunicaţiunilor[3] care avea în subordinea lui atât şcoli profesionale de profil CFR, dar şi de comunicaţii (de exemplu, telegrafie). Şcoala profesională aparţinea şi Ministerului Instrucţiunii Publice din aceea perioadă, prin personalul care instruia elevii.

La începuturile ei, Şcoala Profesională CFR avea localul - între 1914-1949 - în Depoul Căilor Ferate Buzău, în aceeaşi sală în care mecanicii făceau instruirea. Şcoala aparţinea de Regionala Galaţi şi purta denumirea de Şcoala de Ucenici CFR – Galaţi.
Între 1919-1923 orele de curs s-au ţinut în localul Şcolii generale de băieţi nr.1 (Str. Mântuleasa nr.7), după-amiază şi seara. Între 1923-1942, Şcoala profesională a funcţionat în localul actual al Spitalului CFR Buzău, după care a fost mutată din nou la Depoul CFR, în localul numit “Sportiva “, a cărui cantină era folosită ca sală de curs, dar şi ca restaurant pentru diferite petreceri. Şcoala a funcţionat în strada Victoriei, în “Vila Maria”, între 1948-1949.

Şcoala Profesională a avut şi internat şcolar, care s-a aflat într-un local din apropierea Depoului CFR – Buzău, între 1918-1948. Internatul era necesar deoarece peste 80% din elevii Şcolii Profesionale proveneau din afara municipiului Buzău şi a judeţului Buzău. Trebuie remarcat că şcoala profesională nu şi-a întrerupt activitatea nici în timpul războiului (1941-1945).
Elevii Şcolii Profesionale erau pregătiţi de către cadre didactice de cultură generală şi de către specialişti în domeniul feroviar. În această perioadă au fost şcolarizaţi elevi născuţi între 1903 – 1923. Unii dintre ei erau deja angajaţi ai Căilor Ferate şi trebuiau doar să se specializeze sau să-şi completeze studiile. Şcoala profesională era urmată după absolvirea celor 7 clase primare obligatorii. Practica s-a efectuat în perioada 1914-1948 în Atelierul de instruire practică, atelier care a funcţionat pe lângă Depoul CFR – Buzău.
Registrele matricole între 1918-1942 erau scrise de mână. Din 1940-1942 foile matricole ale elevilor erau completate pe caiete scoase la tipografie. Şcoala profesională s-a aflat în subordinea directă a Serviciului Atelierelor CFR – Galaţi (1946) şi s-a numit Şcoala de Elevi Meseriaşi de pe lângă Atelierele CFR – Galaţi. Învăţământul profesional a avut durata, în unele perioade de timp - de 3 ani, în altele - de 4 ani (1942-1952)[4]. Prima serie de absolvenţi a Şcolii profesionale din Buzău a fost cea din anul 1918. Mediile absolvenţilor au fost între 5,67 şi 8,21[5].

2.2. Şcoala de Elevi Meseriaşi CFR – Buzău (1947-1951)

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a dus la stabilizarea situaţiei social-politice şi economice a României, deoarece, pe fondul nemulţumirilor populare, Partidul Comunist Român sprijinit de Comisia Aliată de Control (partea rusească) reuşeşte să câştige alegerile din 1946. În data de 6 martie 1946 a fost constituit guvernul condus de dr. Petru Groza. Guvernul era format din reprezentanţi ai Blocului Partidelor Democrate (Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Liberal – Gh. Tătărăscu, facţiunea ţărănistă a lui Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor). În guvernul condus de dr. Petru Groza nu a intrat nici un reprezentant al Partidului Naţional Liberal şi Partidului Naţional Ţărănesc. În urma grevei regale sunt primiţi în guvern doi reprezentanţi ai celor două partide istorice, dar ca miniştri fără portofoliu.

Situaţia social – politică şi economică nu constituia o bază favorabilă pentru dezvoltarea societăţii româneşti. Data de 30 decembrie 1947 a adus cu sine abdicarea regelui Mihai, sub presiunea exercitată de Gheorghe Gheorghiu Dej şi impunerea regimului totalitarist de extremă stânga – comunismul. Cu toate acestea viaţa cotidiană continuă şi alături de ea, cea şcolară. Pe fondul acestor schimbări politice activitatea şcolii profesionale din Buzău continuă.

Între 1948-1949, şcoala a funcţionat în strada Victoriei, în “Vila Maria”. Locaţia a fost schimbată în 1949, în strada Bistriţei nr.34, iar mai târziu, în strada Tudor Vladimirescu. În localul din strada Tudor Vladimirescu, şcoala profesională a funcţionat sub diferite denumiri, până în 1972, când se va muta în noul local din strada Heleşteelor nr. 50 (actuala strada Horticolei nr. 50). Terenul pe care s-a construit complexul şcolii profesionale a fost cedat de Consiliul Local al Municipiului Buzău, printr-o hotărâre din anul 1968. Şcoala Profesională, de la înfiinţare şi până în 1950, a funcţionat pe lângă Depoul CFR – Buzău. Şcoala de Elevi Meseriaşi CFR – Buzău a aparţinut în perioada 1947-1950, Direcţiei Educaţiei Profesionale CFR, între 1950-1955 a fost subordonată Direcţiei Rezervelor de Muncă, la fel ca şi celelalte şcoli profesionale. Practica elevilor s-a realizat în această perioadă la Atelierul din strada Vasile Roaită, unde se afla şi internatul şcolar.

Pentru frecventarea cursurilor Şcolii profesionale erau obligatorii următoarele acte de studii[9] (începând din 1946): angajament; certificat 7 clase; certificat naţionalitate; extras certificat naştere şi fişa medicală. În anul 1950/1951 actele de înscriere necesare erau: extras certificat naştere; certificat naţionalitate; certificat 7 clase; consimţământ şi declaraţie angajament. Aceste acte erau necesare deoarece elevii şcolii profesionale primeau bursă din partea statului. Şcoala profesională era atunci sub directa administraţie a Direcţiei Educaţiei Profesionale CFR. 

2.3. Şcoala Profesională nr. 3 Metalurgie Feroviară (1951 -1954)

Şcoala Profesională nr. 3 Metalurgie Feroviară este, la începutul anilor '60 ai secolului XX, noua denumire a fostei Şcoli de Elevi Meseriaşi CFR – Buzău. Activitatea didactică a elevilor s-a desfăşurat în localul de pe strada Tudor Vladimirescu. În acest local şcoala profesională a rămas până în anul 1972. Denumirea a mai fost schimbată de 2 ori până la apariţia complexului din strada Heleşteelor şi a liceului tehnic.

Internatul şcolar al Şcolii Profesionale nr. 3 Metalurgie Feroviară a funcţionat în diferite locaţii în perioada 1948-1955. În 1948 a funcţionat în strada Independenţei, apoi - în anul următor - în strada Vasile Roaită (fosta stradă Doamna Neaga, actuala stradă Ostrovului), iar din 1949, în strada Banghereanu nr. 34 (actuala str. Bistriţei nr. 34). Pe strada Tudor Vladimirescu, internatul a fost mutat în anul 1950, iar de acolo pe strada Banghereanu nr. 36. Ambele locaţii de pe strada Banghereanu au aparţinut unor particulari: avocatul Joarez Benea (nr. 34) şi Andrei Bărbulescu (nr. 36)[10].

Din punct de vedere politic a fost o perioadă foarte agitată, având în vedere faptul că România încă se mai afla sub control sovietic. Este perioada în care şcoala profesională va avea absolvenţi cu patru şi trei ani, iar sovietizarea a fost exprimată prin introducerea în programa de studii a limbii ruse şi a orei sindicale sau educaţiei politice.

Ce este de reţinut? Faptul că programa şcolară este bine structurată, acest lucru reiese şi din foaia matricolă[11] (Partea moral religioasă; Partea literară; Partea ştiinţifică; Cunoştinţe profesionale; Dexterităţi şi Conduită). Elevii studiază atât discipline de specialitate, cât şi de cultură generală. Vom observa în rândurile care urmează că programa şcolară avea să se schimbe, punându-se accentul mai mult pe obiectele tehnice. Învăţământul profesional nu este trecut pe plan secundar, ci a început să primească o importanţă destul de mare, datorită industrializării Republicii Populare Române. La fel ca şi în alte domenii, şansa de a avea un loc de muncă era dată de urmarea unei şcoli. Accesul elevilor cu „origini sănătoase” (ţărani şi muncitori) era garantat atât în şcoli, cât şi la ocuparea unui loc de muncă mai bine plătit. Condiţia „originii sănătoase” este subliniată şi în Foaia matricolă anexată mai jos.

În această perioadă elevii şcolii profesionale provin din diferite judeţe ale ţării. Vom specifica judeţele de astăzi, pentru o orientare mai uşoară: Hunedoara, Arad, Prahova, Ilfov, Constanţa, Argeş, Galaţi, Mureş, Cluj etc. Astfel, 90% din elevi proveneau din ţară şi doar 10% din judeţul Buzău. Şcoala profesională aparţinea de Regionala Ploieşti şi se încadra în D.G.R.M., iar învăţământul profesional se axa pe şcoala profesională şi de ucenici şi avea durata de 3 ani, începând cu anul 1952.



2.4. Şcoala Profesională – Buzău şi Şcoala Profesională de Ucenici CFR – Buzău (1954 – 1974)

Localul Şcolii Profesionale de Ucenici CFR – Buzău a rămas tot în strada Tudor Vladimirescu, până în anul 1972, când s-a mutat în complexul de pe strada Heleşteelor nr. 50. Internatul şcolar este însă mutat din strada Tudor Vladimirescu la parterul Spitalului CFR – Buzău (în 1955). Cinci ani mai târziu, în 1960, internatul şcolar a fost mutat în sanatoriul de noapte al fostei întreprinderi BETA care aparţinea, în acea perioadă, Căilor Ferate. Locaţia internatului a rămas la acea adresă până în 1962, când este din nou mutat în Bulevardul Stadionului. În 1972, internatul este mutat definitiv, la fel ca şi şcoala profesională, în complexul nou construit din strada Heleşteelor nr. 50. Practica elevilor s-a realizat în localul de pe strada Filantropiei (nu mai există clădirea astăzi), în perioada 1962-1971, iar până la mutarea în complexul nou construit, la Atelierul de pe lângă Depoul CFR – Buzău.

Din punct de vedere social-politic, R.P. Română începe să respire după moartea lui I.V. Stalin. Cu toate că în ţările vecine au fost mişcări revoluţionare puternice, ele nu vor afecta foarte mult statul român, deoarece s-a luat decizia stagnării colectivizării. Prin hotărârea luată de secretarul general al PCUS – Hruşciov, trupele ruseşti încep să se retragă din Europa Centrală şi de Est (1957-1958). Din punct de vedere economic, este o perioadă în care se pune accentul pe industrializarea în R.P. Română, prin deschiderea de şantiere în diferite zone ale ţării: Galaţi, Reşiţa, Cluj, Suceava etc.

Infrastructura feroviară se dezvoltă într-un ritm foarte alert. Întreprinderile de la Craiova (locomotive) şi Arad (vagoane) au comenzi din ce în ce mai numeroase pentru piaţa românească. Republica Populară Română, devenită în 1965 Republica Socialistă România, intră în circuitul economic feroviar al blocului comunist. La Şcoala Profesională – Buzău şi Şcoala Profesională de Ucenici CFR – Buzău, în perioada 1954 – 1974 şcolarizarea personalului din domeniul feroviar acoperă întreaga ţară. Până în anul 1969, peste 90% din elevii şcolarizaţi la Buzău proveneau din următoarele judeţe (vom folosi din nou numele actuale ale judeţelor): Bistriţa Năsăud, Covasna, Teleorman, Cluj, Olt, Mureş, Maramureş, Alba, Sălaj, Iaşi, Galaţi, Arad, Vaslui, Bihor, Prahova, Harghita, Dolj, Timiş, Ialomiţa, Suceava, Ilfov şi Buzău[13]. În anul 1970, din judeţele Satu Mare, Brăila, Ilfov, Prahova, Brăila, Ialomiţa, Mureş, Galaţi, Vrancea, Dâmboviţa, Constanţa, Vâlcea, Argeş, Olt, Timiş proveneau peste 60% din elevii şcolii profesionale. Procentul s-a schimbat începând cu anul 1971, când peste 60% din elevi proveneau din judeţul Buzău.

În perioada 1962-1967, în locaţia de pe strada Tudor Vladimirescu, aparţinând Şcolii Profesionale, au fost şcolarizate şi 6 promoţii de lăcătuşi mecanici auto-moto pentru MTANA (Ministerul Transporturilor Auto Navale), dar şi pentru UCECOM (Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti) – 43 de elevi. 

2.4.3. Planul Şcolii Profesionale (1972)     
    
Între 1972 -1980, complexul Şcolii Profesionale din Strada Heleşteelor nr. 50 este terminat. Baza materială din acea perioadă cuprindea 25423 mp. 
Complexul şcolar este situat în partea de nord-vest a oraşului Buzău, vizavi de fostul domeniu Marghiloman. La sud se află în vecinătatea liniei ferate Bucureşti- Suceava; la nord - Parcul Marghiloman; la est - Şcoala Specială de arte şi Meserii- Buzău şi Şcoala de deficienţi de vedere, iar la vest - case din cartier.
 
Complexul avea construcţii pe o suprafaţă de 2300mp şi cuprindea:
Corpul de şcoală principal;
Atelier de instruire practică;
Internat şcolar;
Cantină;
Spălătorie.


2.5. Liceul mecanic numărul 3 - Buzău (1974-1976) [14]
       
 Pe fondul schimbărilor la nivel internaţional, dar şi pentru a demonstra performanţa societăţii comuniste în domeniul industrial, la care se adaugă creşterea spectaculoasă a populaţiei (dat fiind „celebrul art. 400”), şcolile profesionale s-au transformat în majoritate, în licee tehnice. Astfel, Şcoala profesională Căi Ferate – Buzău devenea Liceul mecanic nr. 3 Buzău, prin înfiinţarea primelor clase de liceu, în 1974. 
Transformarea şcolii profesionale se datorează extinderii aproape agresive, în această perioadă, a reţelei de cale ferată, pe teritoriul Republicii Socialiste România. Majoritatea absolvenţilor erau direcţionaţi spre angajarea lor în cadrul Ministerului Transporturilor, în secţiile Regionalei Căi Ferate Galaţi, în funcţie de calificare şi mediile de absolvire, dar şi în secţii din alte regionale.
 În această perioadă au funcţionat clase de profesională şi de liceu tehnic. Peste 70%[15] din elevi proveneau din judeţul Buzău sau judeţele limitrofe, doar 30% veneau din alte zone ale ţării.

2.6. Liceul industrial numărul 6 – Buzău (1976-1990)           

În anul 1976 intervine o nouă schimbare în traseul instituţional al liceului tehnic. Noua denumire era Liceul industrial nr. 6 Buzău. Traseul stabilit devenea unul de succes, datorită colectivului de cadre didactice, majoritatea tinere, abia venite de pe băncile facultăţii. Liceul devine într-un timp scurt unul dintre cele mai bune şi dorite licee industriale din judeţ. Media de admitere era una ridicată, la fel şi nivelul de cunoştinţe al elevilor care păşeau pragul instituţiei.Succesul liceului industrial era datorat şi faptului că, în proporţie de 90%, absolvenţii erau angajaţi în secţiile cu profil feroviar din Regionala Galaţi sau în alte regionale din ţară (Ploieşti, Braşov, Iaşi etc.). Repartizarea lor era făcută de pe băncile şcolii. Ceilalţi elevi erau orientaţi spre şcoli militare (ofiţeri, subofiţeri, maiştri), şcoli postliceale cu alte profile sau spre domenii ale învăţământului superior: Institutul Politehnic, Universităţi etc. Creşterea numărului elevilor, dar şi a calităţii procesului de învăţământ a dus la mărirea bazei materiale a liceului cu 1209 mp de construcţie. 
Au fost construite, începând cu 1980:
 - un corp de şcoală nou cu 3 nivele, ataşat celui vechi;
 - o nouă clădire pentru internat transformată în corp de şcoală cu săli de clasă, laboratoare şi cabinete tehnice.

2.7. Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Buzău (1990-2012)            

Anul 1989 a adus schimbări majore în societatea românească. În urma evenimentelor din 17-22 decembrie 1989, regimul politic s-a schimbat. Totalitarismul comunist este înlăturat şi înlocuit cu speranţa oamenilor în democraţie. În cei 22 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, sistemul de învăţământ a fost nevoit să se adapteze noilor realităţi. Conform liberalismului economic, învăţământul tehnic şi profesional a reflectat nu numai numeroasele reforme care vizau creşterea performanţei, dar şi  cerinţele de pe piaţa muncii. Pe fondul schimbării sociale de ansamblu, calificările asigurate prin şcolile din domeniul feroviar au trebuit adaptate la exigenţele economiei de piaţă. Dacă înainte de 1989 s-a pus un accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii  feroviare, după 1990 se va pune accentul pe finanţarea infrastructurii rutiere (ţinta – construcţia de autostrăzi). La declinul sistemului feroviar a condus şi decimarea industriei sub pretextul nerentabilităţii ei. După 1990, angajările în cadrul noii structuri SNCFR ( Ministerul Transporturilor împarte CFR, în mai multe societăţi: infrastructură, marfă, călători etc.) au vizat - în medie - 40% dintre absolvenţii liceului, iar în prezent se tinde spre 0% (!). Lipsa unei viziuni şi un management defectuos au dus la restructurarea reţelei feroviare, astfel încât putem spune astăzi că această reţea este aproape inexistentă, în condiţiile în care, la graniţa de vest a României, majoritatea statelor investesc mult în acest domeniu. Calitatea absolvenţilor nu a scăzut în aceste condiţii, deoarece aceia care nu au urmat cursurile învăţământului superior s-au orientat, la finalul procesului de învăţământ, spre alte domenii, au plecat în străinătate sau şi-au deschis afaceri de succes.          
Restructurarea reţelei de învăţământ a continuat şi la nivelul Grupului Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate – Buzău prin comasarea liceului cu două şcoli generale (nr. 3 şi nr. 13), în anul 2000. Formele de învăţământ:
 - învăţământ primar ( clasele I-IV);
 - învăţământ secundar inferior (gimnazial – clasele V-VIII)
 - învăţământ secundar superior (liceal – clasele IX-XII)
 - învăţământ profesional, înlocuit în 2004 cu Şcoala de Arte şi Meserii (SAM)
 - învăţământ pentru adulţi (ADS). În anul 2004-2005[18], grupul şcolar avea un număr de 38 de clase şi 917 elevi.

2.8. Liceul Tehnologic „Henri Coandă” – Buzău (2012 –prezent)

2.8.2.Calificările elevilor din perioada(2012-2014)

Formele de învăţământ în Liceul tehnologic „Henri Coandă” – Buzău sunt:
• grădiniţă
• învăţământ clasă pregătitoare
• învăţământ primar ( clasele I-IV)
• învăţământ secundar inferior (gimnazial – clasele V-VIII)
• învăţământ secundar superior (liceal – clasele IX-XII, zi şi seral)
• învăţământ profesional
• învăţământ pentru adulţi (ADS).

În prezent (an şcolar 2014-2015), formele de învăţământ sunt:
• grădiniţă
• învăţământ secundar superior (liceal – clasele IX-XII, zi şi seral)
• învăţământ profesional
• învăţământ pentru adulţi (ADS).